Proiectul ABOLIȚIONISM


Descrierea proiectului

 

Studierea aboliţionismului românesc este importantă pentru că priveşte dezrobirea ţiganilor, un proces juridic şi social major în istoria principatelor române, care a avut şi implicaţii de natură economică şi demografică.

În Ţara Românească şi Moldova ţiganii au fost sclavi timp de cinci secole. Dezrobirea celor cca 250,000 ţigani (care reprezentau ca. 7% din populaţie) s-a realizat în intervalul 1843-1856 printr-o serie de legi care au asigurat fiecare emanciparea unei anumite categorii de ţigani (robi): În 1843, în Ţara Românească au fost emancipaţi robii statului, iar în 1847 robii mănăstireşti. În Moldova, dezrobirea ţiganilor mănăstireşti şi a celor ai statului a fost legiferată în 1844, prin două legi separate. Ţiganii aflaţi în proprietatea particularilor au fost emancipaţi în Moldova la 10/22 decembrie 1855, iar în Ţara Românească la 8/20 februarie 1856. Dezrobirea ţiganilor a fost o componentă a modernizării sociale a ţării în epoca imediat anterioară constituirii României moderne, prin unirea celor două principate (1859). Dezrobirea a fost un proces complex, care a însemnat, cel puţin ca intenţie, nu numai acordarea libertăţii individuale, ci şi lichidarea nomadismului, sedentarizarea, legarea ţiganilor de ocupaţia agricolă, integrarea lor în comunităţile rurale şi urbane etc.

Desfiinţarea robiei a fost într-o anumită măsură rezultatul mişcării aboliţioniste. Intelectualii liberali, aflaţi de regulă în opoziţie faţă de prinţ şi marii boieri care controlau politica principatelor, au militat pentru reformarea socială şi instituţională a ţării şi au pus pe agenda publică problema desfiinţării robiei. În deceniile cinci şi şase ale secolului al XIX-lea a existat o mişcare de oarecare amploare în acest sens, care a contribuit la desfiinţarea robiei. Aboliţioniştii munteni şi moldoveni au creat în ţară un sentiment anti-sclavie, au pus presiune pe factorii politici pentru adoptarea legilor de dezrobire, au mobilizat opinia publică, au încercat să-i convingă pe proprietari să renunţe la robi ş.a.m.d. Ei au avut o influenţă mai mare sau mai mică asupra legilor de dezrobire, exemplul cel mai clar fiind legile din 1855-1856, a căror adoptare a fost grăbită de ei. În principatele române s-a manifestat în intervalul ca. 1830 - ca. 1860 o mişcare aboliţionistă care este comparabilă sub unele aspecte cu mişcările aboliţioniste din Occident.

Acest proiect îşi propune să facă o cercetare cuprinzătoare a mişcării aboliţioniste în principatele române. Va fi o cercetare de tip monografic, care nu va lăsa pe dinafară niciun element important al chestiunii care ne interesează. Pe baza materialelor de arhivă şi a presei vremii, dar şi prin apelul la alte publicaţii, vom reconstitui în detaliu un fenomen politic şi cultural major, care a influenţat dezvoltarea principatelor române (după 1859, România) şi s-a aflat în legătură cu fenomenul mai larg, vest-european şi nord-american, al mişcării aboliţioniste. Va fi o cercetare originală nu numai în sensul acoperirii unui subiect puţin studiat ci şi al operării cu date istorice noi, valorificate acum pentru prima dată.
Cercetarea noastră va fi făcută nu numai din perspectiva istoriei îndelungate a sclaviei ţiganilor şi a problematicii complexe a abolirii sclaviei în România şi în spaţiul atlantic. Vom studia mişcarea aboliţionistă în contextul emancipării civile şi politice în România modernă. În cadrul procesului modernizării o componentă importantă o reprezintă emanciparea civilă şi politică a unor largi categorii de populaţie omise în trecut de la exerciţiul deplin al drepturilor în sfera publică şi privată (diverse minorităţi etnice şi/sau naţionale, femeile, marginalii, cei consideraţi în general a fi “underprivileged"). În acest sens modernizarea poate fi corelată cu procesul democratizării societăţilor şi implicit cu ceea ce se numeşte masificarea politicii (“mass politics"). Mai mult, pătrunderea publicului în sfera privatului odată cu modernizarea, naşterea opiniei publice generatoare de curente “populare", credinţa în evoluţie şi progres etc. au făcut ca sensibilitatea elitelor şi, în cele din urmă, a opiniei publice în general faţă de cei percepuţi ca fiind marginalizaţi în condiţiile definirii cetăţeniei moderne, să fie sporită şi în felul acesta gradual ideea emancipării civile şi politice să prindă coerenţă şi amplitudine la nivel social şi politic. In cazul cercetării noastre vom relaţiona mişcarea aboliţionistă din principate cu realităţile şi valorile, cu ideogramele propuse în cadrul proceselor mai sus enumerate şi care sunt resorturi ale emancipării civile şi politice ale unor minorităţi.
Estimăm că la capătul acestei întreprinderi echipa de cercetare va produce lucrări importante pentru cunoaşterea istoriei moderne a României, dar şi pentru studierea sclaviei şi mişcărilor aboliţioniste din Europa şi cele două Americi. Credem că investigarea aboliţionismului românesc va întregi tabloul aboliţionismelor care s-au manifestat în secolul al XIX-lea şi va contribui la cunoaşterea mai adecvată a aboliţionismului la nivel internaţional.