Grupul de Cercetare pentru Istoria Minorităţilor a fost organizat în anul 2007 la Institutul de Istorie “Nicolae Iorga” şi este format din cercetători care studiază diferite aspecte ale istoriei minorităţilor etnice din România şi sud-estul Europei, începând cu perioada medievală şi terminând cu vremea noastră. Coordonatorul grupului este Dr. Viorel Achim.
Acest site prezintă activitatea pe care membrii grupului de cercetare o desfăşoară în acest domeniu al istoriei şi principalele lor publicaţii. În centrul atenţiei se află proiectele încheiate la care a lucrat grupul de cercetare şi proiectele în curs.
Proiectul la care lucrăm în acest moment are titlul “Mişcarea aboliţionistă în cadrul emancipării civile şi politice în România modernă“. Proiectul se desfăşoară în cadrul Programului Naţional de Cercetare-Dezvoltare şi Inovare 2007-2013 (PN II), Programul “Idei”, şi este finanţat de Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice (CNCS) prin Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării (UEFISCDI).